Interviu

Într-o lume în care timpul pare să alerge mai repede ca niciodată, actorul Nicolae Jelescu își păstrează credința în puterea poeziei. Într-un interviu profund și plin de reflecții, în cadrul videocastului „Fii cu Zina Bivol”, Nicolae Jelescu vorbește despre legătura sa specială cu cuvântul și cum acesta poate să redea sensuri autentice în viața fiecăruia. Într-o eră în care poeziei i se acordă din ce în ce mai puțină atenție,  el rămâne fidel acestei forme de artă, aducându-i un omagiu prin fiecare recitare, prin fiecare tăcere, și prin fiecare privire.

„Poezia nu mai este o modă, dar aici găsești tot sensul”, spune Nicolae Jelescu, subliniind că, în ciuda alergării după tehnologii și rapidele schimbări ale vremurilor, cuvintele din versuri sunt cele care rămân autentice. Într-un dialog despre trecut și prezent, Jelescu își amintește de momentele de mare impact din viața sa, de vremurile dificile când literatura română era interzisă, iar poetul Bacovia devenea o oază de libertate în mijlocul unui regim represiv.

„Citeam Bacovia în ascunzișuri, dar atunci am înțeles ce înseamnă să iubești cu adevărat poezia”, rememorează el, povestind despre experiențele sale din perioada studenției, când pericolele se ascundeau în fiecare colț, dar pasiunea pentru literatură era mai puternică decât orice restricție. Totuși, nu se sfiește să tragă un semnal de alarmă privind tehnologia și impactul acesteia asupra modului în care înțelegem și trăim poezia astăzi. „Inteligența artificială poate crea poezie, dar nu va simți niciodată ceea ce simte un om când scrie cu adevărat.”

În ciuda provocărilor, Nicoale Jelescu își păstrează speranța în tineretul care, deși influențat de tehnologie, poate încă descoperi frumusețea cuvântului scris. „Nu vreau ca poezia să devină doar un produs al algoritmilor. Poezia trebuie trăită, nu creată de un calculator”, subliniază el, amintind că fiecare vers, fiecare cuvânt are o poveste de viață, o emoție care merită să fie trăită și nu doar citită. Pentru el, poezia rămâne mai mult decât o artă – este un mod de a trăi, de a înțelege lumea și de a-ți păstra umanitatea într-o societate din ce în ce mai mecanizată.

Portretul unei iubiri nemărginite și despre dragostea care nu îmbătrânește

Nicolae Jelescu a evocat în cadrul videocastului „Fii cu Zina Bivol”, cu o sensibilitate rară, imaginea mamei sale, femeia care i-a dat viață și care l-a învățat adevăratele lecții ale iubirii necondiționate. Își aduce aminte cu lacrimi în ochi de mâinile ei, pe care le săruta în ultimii ani ai vieții ei, gestul său simplu și plin de respect pentru femeia care l-a crescut cu iubire și grijă. „Mi se părea că nu pot trăi o zi fără să-i sărut mâinile”, mărturisește el, iar cuvintele mamei sale, rostite pe patul de moarte, îi răsună încă în suflet: „Vă iubesc, dar voi să nu plângeți. Nu mă mai doare nimic.” Această luciditate și serenitate, care au însoțit-o până în ultima clipă, rămân ca un testament al unei femei care a plecat din această lume în pace, mulțumită că și-a văzut copiii crescând și având o viață plină.

Pentru Nicolae Jelescu, amintirile din copilărie sunt legate de rugăciunile mamei, de dulceața cu care le cânta și de căldura casei părintești, un loc unde mirosul pâinii calde și cântecele tradiționale își împleteau amintirile. „Mama ne aduna la fiecare seară și ne spunea aceeași rugăciune, iar vocea ei ne însoțea până în vis”, povestește el cu o sensibilitate ce trădează respectul față de acele momente. Dragostea față de femeia care l-a crescut este pentru Nicolae Jelescu o lecție de viață. „Femeia care mi-a dat viață m-a învățat ce înseamnă iubirea, iar dragostea adevărată nu dispare odată cu trecerea anilor, ci se transformă într-un respect adânc, o grijă permanentă față de celălalt”, spune el despre soția sa, femeia alături de care a petrecut zeci de ani. „Dragostea nu îmbătrânește, sufletul nu îmbătrânește”, adaugă el, un om care, în ciuda trecerii anilor, încă păstrează în inimă dorința de a iubi și de a fi iubit.

Și în timp ce ne îndeamnă să iubim, Nicolae Jelescu ne aduce în față și un vers memorabil: „În fiecare zi ne batem joc de păsări, de iubire și de mare, și nu băgăm de seamă că în loc rămâne un deșert de disperare.” Cu aceste cuvinte, el subliniază cât de important este să prețuim fiecare clipă de iubire, pentru că dragostea, chiar și atunci când se schimbă, rămâne un element esențial al vieții. Povestea lui Nicolae Jelescu este una despre legături de familie, despre iubire în formele ei cele mai pure și despre un respect profund pentru femeile care formează fundația fiecărei vieți.

Cum și-a cucerit Nicolae Jelescu soția

Într-o discuție intimă, în care cuvintele curg cu aceleași subtilități ale poeziei, Nicolae Jelescu, împărtășește o poveste de dragoste care nu a fost trăită conform normelor. Când îl întrebi cum și-a cucerit soția, răspunsul său nu vine cu o romatică poveste de poezie, ci mai degrabă cu o călătorie prin momente neobișnuite și profunde.

„Am dus-o la aeroport să-i arăt cum zboară avioanele. Nu știu de ce am făcut asta, dar a fost un moment frumos, cu niște bomboane cumpărate dintr-un magazin mic. Apoi, am dus-o la cimitirul din strada Armenească, printre morțuri, pentru a-i arăta unde este Mateievici. Nu înțelegea prea bine ce voiam să-i arăt, dar a fost un alt fel de întâlnire, diferită de cele clasice. Nu erau zgomote, nu era grabă, dar fluturii erau aceiași”, spune el cu un zâmbet melancolic.

În această poveste, nu există nici măcar un gest grandios sau o declarație de dragoste standard. Deși nu a crezut vreodată în cuvinte goale, Nicolae Jelescu știe că poezia a fost adevărata sa „armă” de cucerire. Însă, pentru el, dragostea nu se măsoară în vorbe repetate, ci în momentele de autenticitate și sinceritate.

„Totul trebuie să fie cu măsură. Nici prea multă dragoste, nici prea mult vin. Nu cred în cuvintele spuse de dragul de a fi spuse. Mai degrabă îți spun un vers frumos al unui mare poet, decât să spun ceva de la mine. Poezia este mai aproape de sufletul meu”, mărturisește el.

După ani de carieră în teatru, Nicolae Jelescu nu regretă nimic din ceea ce a realizat, dar există un dor tăcut. „Tot ce am făcut am făcut cu puterea mea, fără sprijinul financiar necesar. De multe ori, mi se spunea că nu avem bani pentru o scenă bună, pentru un regizor renumit. Dar cu toate acestea, am creat spectacole de poezie care au rămas în sufletul meu și al publicului”, povestește el, cu ochii care reflectă amintiri de neuitat. Chiar și astăzi, visul de a juca pe scenă nu i-a dispărut. „În fiecare zi, mă gândesc la un rol care să mă facă mândru de ce am realizat”, spune el, lăsând să transpară o durere adâncă, dar și o speranță continuă.

Într-o lume în care totul se întâmplă rapid și fără prea multe răgazuri pentru reflecție, Nicolae Jelescu ne învață să prețuim momentele de sinceritate, de „fluturi” care nu sunt doar o amintire trecătoare, ci o alegere constantă de a trăi profund și autentic.

În fața întrebărilor despre vârsta și cariera sa, Nicolae Jelescu răspunde cu demnitate și încredere, declarându-se mândru de fiecare pas făcut în viața sa. În videocastul „Fii Cu Zina Bivol”, Nicoale Jelescu nu doar că ne povestește despre iubirea sa pentru teatru, dar ne oferă și o lecție de viață despre cum să îmbinăm cariera, iubirea și familia, cu un suflet deschis și o minte curioasă.