Colacul miresei

https://fb.watch/r3NCCHq1lW

“Ei, nunțile sunt halturi, toți pot să grăiască acolo. Da ce mă rog poți să vorbești atâta…”

Da, la începutul cursului Regie Estradă de la Academia de Arte au fost momente când conducătorii de curs nu ne lăsau să conducem nunți fiindcă era considerat neprofesionist. Un regizor regizează concerte serioase și festivaluri de mare importanță, dar nu se duce la habele.

(Asta se dădea de înțeles)

În timp, trebuie să recunosc, dar anume aceste evenimente ca nunțile, aniversările, cumetriile au devenit cea mai bună școală pentru mine. Astăzi, unele evenimente private sunt mai mult decât un concert. Toate au nevoie de regie, de o poveste, de personalizare și eu mă bucur că prin ele fac ceea ce-mi place și ceea ce eu pot mai bine.

Tot evenimentele private m-au făcut să fiu mai încrezută pe o scenă mare sau chiar în culisele ei. Da, azi se împlinesc 14 ani de la primul meu scenariu de nuntă și multe alte scenarii pentru diverse momente, începând de la botezuri până la festivaluri…

Am făcut anterior o postare despre BZ Events, dar de azi vreau să fie totul mult mai sonor

Întotdeauna mi-a plăcut să construiesc povești, de aceea am ales să fug de nunți banale. Pentru că apreciez ceea ce fac și vreau să pot oferi mai mult oamenilor, vin cu o nouă platformă.

De azi BZ events by Zina Bivol se va ocupa de întregul tău eveniment!

Leave a Comment