Interviu

Angela Aramă, cunoscuta jurnalistă și realizatoare TV din Republica Moldova, a vorbit deschis în cadrul videocastului „Fii cu Zina Bivol”, despre momentele esențiale ale carierei sale, dar și despre luptele interioare și transformările prin care a trecut în viața personală. Într-o conversație relaxată și profundă, Angela Aramă a acceptat trecerea la un ton informal, spunând că „respectul nu se bazează pe tu sau dumneavoastră, ci pe deschiderea și autenticitatea dintre oameni”. A rememorat începuturile carierei sale la Moldova 1, unde la doar 25 de ani deja realiza propria emisiune și colabora cu nume mari din România, precum Mihai Tatulici și Marina Almășan.

Angela Aramă, între televiziune, revoltă și regăsire

Totuși, momentul de cotitură a venit în 2004, când a fost concediată în urma unei greve împotriva cenzurii din televiziunea de stat. „Am fost pedepsiți pentru că nu am fost cuminți. Dar un jurnalist nu poate să stea liniștit când vede că asupra telespectatorilor se revarsă minciună și propagandă”, a spus Aramă. Deși i s-a propus ulterior să revină, a refuzat din solidaritate cu colegii ei care nu au fost reprimiți. „Cum aș fi putut reveni singură? Nu-mi imaginez așa ceva.”

Ea a vorbit deschis și despre lupta cu depresia: „Am fost fată cu minte prea mult timp. Copil cuminte, adolescent cuminte, soție cuminte… Și asta m-a dus în depresii grave. Pentru că nu îmi permiteam să spun nu, să mă manifest.” A mărturisit că viața a forțat-o să se transforme, iar depresia a fost un semnal clar că schimbarea era necesară: „Furia nespusă se întoarce împotriva noastră. Asta e depresia.” Întrebată despre momentele care au marcat-o, Angela Aramă a menționat că evenimentele dureroase din relația cu fostul soț au lăsat urme adânci, dar a preferat să le lase să vorbească prin ficțiune, în romanul său, unde personajul principal, Bogdan, este „o proiecție a mea în tip de bărbat”.

„25 de ani de căsnicie. 25 de ani de tăcere, iubire, luptă. Și apoi… eliberare.”

O poveste în care dragostea, dăruirea și durerea se împletesc într-un destin care a crescut-o, a rupt-o, și apoi a învățat-o să respire din nou. „Eu nu vorbesc cu oricine lucrurile astea. Tu mă faci să fac asta…” Sunt cuvintele care au deschis o confesiune rară, profundă și fragilă. După 25 de ani de căsnicie, un divorț nu este doar o despărțire. E o reevaluare a întregii vieți. E acel moment când realizezi că, deși ai iubit, ai dat totul, uneori… nu e suficient. „E posibil să rupi totul. Chiar și după 25 de ani. Când unul merge mai departe și celălalt rămâne în urmă”.

A vorbit cu ochii umezi despre o mamă-eroină, care și-a îngrijit bărbatul bolnav până la sfârșit, refuzând orice ajutor. A vorbit despre depresie, despre cum fiica ei o ținea în brațe și îi aducea ceaiul, spunând: „Mama, tu doar te eliberezi.”

 „Eram o femeie tristă. Și o femeie tristă nu atrage. Poate fi frumoasă, dar energia ei respinge totul.”

A încercat să vindece rana cu o relație nouă, dar nu a mers. Nu pentru că nu a vrut. Ci pentru că uneori, inima are nevoie de timp. De scris. De tăcere. Și de vindecare. „Scrisul m-a salvat. Arta a fost apa în care am învățat din nou să înot.”

Acum, își publică jurnalul – nu pentru faimă, ci pentru că multe femei vor regăsi acolo frânturi din ele însele. A ales să nu se recăsătorească. Nu pentru că nu ar fi fost curtată. Ci pentru că încă învață să se iubească pe ea. „Cel mai important e să nu renunți. Când ți-e greu, respiră. Respiri azi, respiri mâine… și, într-o zi, te trezești și îți dai seama că ai început să trăiești din nou.”

Aceasta nu e doar povestea unui divorț. E o lecție despre curaj. Despre cum să renaști, nu dintr-o altă iubire, ci din propria-ți durere.

„Să rămâi om chiar și când lumea vrea să te târască în genunchi” – mărturia unei jurnaliste care n-a renunțat niciodată la adevăr

Într-o lume tot mai asurzită de zgomotul fake news-ului și al manipulării, există încă voci care aleg să rămână limpezi și verticale. Vocea Angelei Aramă e una dintre ele.

„Nu am timp să explic mintea poziționată în centrul unui lighean”, spune ea cu o sinceritate dezarmantă. Refuză compromisurile, refuză bădărănia, refuză să se justifice în fața celor care nu vor să înțeleagă. „Nu intru în polemici inutile. Nu am timp. Viața e prea scurtă pentru asta.”

A fost acuzată că „taie și spânzură”, dar singura „vină” a fost că a cerut respect pentru reguli și adevăr. A îndemnat jurnalista care intervievase un singur politician să caute și celelalte păreri. Pentru unii, asta a fost prea mult. „Unii cred că dacă vrei să fii corect, înseamnă că ești dur. Dar pentru mine, corectitudinea e o datorie. Nu pot să fiu altfel.”

A trăit vremurile în care presa era cenzurată, dar și cele în care a inițiat greve pentru libertate. A plătit prețul: „După prima grevă, s-a transformat televiziunea. După a doua, am fost dați afară. Dar îți asumi.” Și-a păstrat coloana vertebrală chiar și atunci când alții o lăsau în redacție. „Omenirea e omenire pentru că umblăm în picioare, nu pentru că ne târâm. Să fii om e un titlu pe care trebuie să-l meriți.”, spuen Angela Aramă.

Nu uită nici azi ce înseamnă o minciună aruncată într-un titlu. Nu uită ce înseamnă propaganda care otrăvește suflete și rupe comunități. Dar nici nu luptă cu ura. Doar cu lumina. Prin cărți, prin Facebook, prin tot ce face.